Dacă ești rezident fiscal în România și obții venituri într-un alt stat al Uniunii Europene, faptul că ai plătit deja impozit acolo nu înseamnă automat că nu mai ai obligații fiscale în România. Codul fiscal face referire la impozitarea veniturilor mondiale ale rezidentului, dar tratamentul concret depinde de natura venitului și de convenția de evitare a dublei impuneri aplicabilă. Pentru salarii contează și locul în care ai prestat efectiv munca.
De ce contează mai întâi rezidența fiscală?
Dacă ești rezident fiscal în România, regula generală este că România poate lua în calcul și veniturile obținute din afara țării. Art. 7 pct. 37 din Codul fiscal stabilește obligația fiscală a rezidentului pentru veniturile mondiale, cu respectarea tratatelor în vigoare.
Asta nu înseamnă că orice sumă încasată din alt stat UE va fi taxată din nou în România. Codul fiscal trebuie aplicat împreună cu convenția de evitare a dublei impuneri dintre România și statul respectiv. Dacă regula internă intră în conflict cu tratatul aplicabil, art. 1 alin. (3) din Codul fiscal dă prioritate tratatului.
Ce venituri din alt stat UE pot trebui declarate în România?
Pentru un rezident fiscal român, veniturile din străinătate se analizează după categoria lor: activități independente, chirii, investiții, salarii sau alte venituri.
Art. 130 din Codul fiscal prevede că veniturile obținute din străinătate se impozitează după regulile proprii fiecărei categorii. Pentru veniturile care intră în mecanismul Declarației unice, termenul general prevăzut de art. 122 alin. (3) Din Codul fiscal este 25 mai inclusiv a anului următor celui în care ai realizat venitul.
La salarii există reguli speciale, astfel că nu este corect să pornești de la ideea că orice salariu primit din străinătate se declară în același mod ca o chirie sau un venit din investiții.
Ai plătit deja impozit în celălalt stat. Mai plătești și în România?
Nu neapărat. Dubla impunere poate fi eliminată prin metoda creditului fiscal sau prin metoda scutirii, în funcție de convenția aplicabilă.
Dacă se aplică metoda creditului, impozitul plătit în străinătate poate fi scăzut din impozitul datorat în România, în limitele prevăzute de Codul fiscal. Dacă suma recunoscută este mai mică decât impozitul calculat în România, poate rămâne o diferență de achitat.
Dacă se aplică metoda scutirii, venitul care poate fi impus în celălalt stat este scutit de impozit în România. Art. 131 alin. (2) din Codul fiscal precizează însă că venitul se declară în România chiar și în această situație.
Ce se întâmplă dacă venitul din alt stat UE este salariu?
La salarii, punctul de plecare este locul în care ai prestat efectiv munca, nu doar țara angajatorului sau contul în care primești banii.
Dacă lucrezi efectiv din România pentru un angajator din alt stat UE, normele de aplicare a Codului fiscal consideră sumele primite venituri salariale realizate din România, indiferent unde se face plata. Dacă angajatorul nu este rezident fiscal român, pot deveni aplicabile regulile speciale ale art. 82 din Codul fiscal privind calculul, declararea și plata impozitului.
Dacă lucrezi efectiv într-un alt stat UE, trebuie verificată convenția de evitare a dublei impuneri aplicabilă, pentru a vedea care stat are drept de impunere. Nu există o regulă corectă de tipul „angajator străin înseamnă automat că salariul nu mai are nicio relevanță fiscală în România”.
Există reguli speciale și când desfășori activitatea salarială în străinătate, dar ești plătit de un angajator rezident în România sau de un sediu permanent din România. Normele metodologice prevăd, în anumite situații, declararea în România pentru regularizarea impozitului pe salarii, dar prevăd și excepții.
Impozitul pe venit trebuie separat de contribuțiile sociale. Pentru CAS și CASS pot deveni relevante regulile europene de coordonare a sistemelor de securitate socială.
Ce trebuie să verifici înainte să declari un venit din UE?
Înainte să stabilești dacă ai de declarat sau de plătit ceva în România, verifică:
- unde ai rezidența fiscală pentru anul respectiv;
- ce natură are venitul, iar la salarii unde ai prestat efectiv munca și cine este angajatorul;
- ce convenție de evitare a dublei impuneri se aplică și ce metodă prevede;
- ce documente ai pentru venitul realizat și impozitul plătit în celălalt stat.
Pentru veniturile din străinătate care intră sub incidența Declarației unice, termenul general este 25 mai al anului următor. Pentru salarii pot exista mecanisme diferite, în funcție de locul muncii și de angajator.
În consecință, simplul fapt că veniturile au fost realizate în străinătate nu este suficient pentru determinarea regimului aplicabil.
Rezidența, natura venitului, locul activității și convenția aplicabilă trebuie analizate împreună.
