Dacă firma a înregistrat o cheltuială pentru care nu a primit deducere fiscală, iar ulterior acea sumă este anulată, recuperată sau refacturată, venitul corespunzător este neimpozabil la calculul rezultatului fiscal, în condițiile art. 23 lit. d) din Codul fiscal.
Cheia este tratamentul fiscal al cheltuielii inițiale.
Când se aplică regula?
Regula se aplică atunci când venitul ulterior provine dintr-o cheltuială pentru care nu s-a acordat deducere la calculul impozitului pe profit.
Art. 23 lit. d) din Codul fiscal acoperă expres mai multe situații:
- anularea sau recuperarea unei cheltuieli nedeductibile, inclusiv prin refacturare;
- reducerea sau anularea unui provizion pentru care nu s-a acordat deducere;
- restituirea ori anularea unor dobânzi și/sau penalități pentru care nu s-a acordat deducere.
Textul mai reglementează și o situație specială privind anularea anumitor rezerve constituite în legătură cu participații la capitalul altor persoane juridice.
De ce contează cum a fost tratată cheltuiala inițial?
Pentru că venitul ulterior este neimpozabil tocmai dacă cheltuiala corespunzătoare nu a fost recunoscută fiscal.
Art. 19 alin. (1) din Codul fiscal pornește calculul rezultatului fiscal de la veniturile și cheltuielile contabile, după care operează ajustările prevăzute de lege. Cheltuielile nedeductibile se adaugă la calcul, iar veniturile neimpozabile se scad.
Să presupunem că firma înregistrează o cheltuială de 20.000 de lei, dar, potrivit regulii fiscale aplicabile acelei cheltuieli, suma este integral nedeductibilă. Ea nu reduce rezultatul fiscal al perioadei.
Ulterior, obligația respectivă este anulată, iar cei 20.000 de lei sunt înregistrați contabil ca venit. Dacă sunt îndeplinite condițiile art. 23 lit. d) din Codul fiscal, acel venit este neimpozabil și se scade la determinarea rezultatului fiscal.
Firma nu primește o dublă facilitate. Prima dată nu a beneficiat de deducerea cheltuielii, iar a doua oară venitul care inversează efectul acelei cheltuieli nu este impozitat.
Ce se întâmplă dacă cheltuiala a fost deductibilă?
Art. 23 lit. d) din Codul fiscal nu permite tratarea venitului ca neimpozabil dacă pentru cheltuiala corespunzătoare a fost acordată deducerea.
Aici apare diferența. Nu este suficient să vezi în contabilitate un venit provenit dintr-o anulare sau recuperare și să îl scazi automat din rezultatul fiscal.
Trebuie să te întorci la momentul inițial și să verifici tratamentul fiscal aplicat cheltuielii.
Ce se întâmplă la anularea unui provizion?
Dacă pentru provizionul constituit anterior nu s-a acordat deducere fiscală, venitul rezultat din reducerea sau anularea lui este neimpozabil potrivit art. 23 lit. d) din Codul fiscal.
Refacturarea unei cheltuieli nedeductibile devine venit impozabil?
Nu automat. Codul fiscal menționează expres și refacturarea printre situațiile în care venitul poate fi neimpozabil, dacă refacturarea privește o cheltuială pentru care nu s-a acordat deducerea.
Aceată regulă rezolvă însă problema din perspectiva impozitului pe profit. Modul în care refacturarea trebuie documentată și tratamentul TVA sunt chestiuni distincte.
Regula este aceeași pentru o microîntreprindere?
Nu. Art. 23 face parte din Titlul II al Codului fiscal, privind impozitul pe profit, iar microîntreprinderile au propriile reguli de determinare a bazei impozabile.
Art. 53 alin. (1) din Codul fiscal prevede separat, pentru microîntreprinderi, scăderea anumitor venituri, inclusiv a veniturilor din provizioane sau ajustări care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil și a veniturilor rezultate din restituirea ori anularea unor dobânzi și penalități de întârziere care fuseseră nedeductibile.
Ce trebuie să verifici concret?
Înainte să tratezi un venit ca neimpozabil, trebuie să analizezi:
- ce cheltuială, provizion, dobândă sau penalitate a fost înregistrată inițial;
- dacă pentru suma respectivă s-a acordat sau nu deducerea fiscală;
- ce document justifică ulterior anularea, recuperarea sau refacturarea;
- dacă firma este plătitoare de impozit pe profit sau aplică regimul micro.
Pentru situațiile vizate de art. 23 lit. d) din Codul fiscal, tratamentul fiscal depinde de ce s-a întâmplat cu aceeași sumă atunci când a fost recunoscută inițial ca cheltuială.
