Blog Articol

Rezident fiscal și nerezident: care este diferența pentru companii

i (35).jpg

O companie rezidentă fiscal în România poate fi impozitată aici pentru profitul obținut atât din România, cât și din străinătate. O companie nerezidentă poate avea, la rândul ei, obligații fiscale în România, dar acestea sunt legate de veniturile sau activitățile pentru care Codul fiscal acordă României drept de impozitare.

Rezidența fiscală nu trebuie confundată nici cu existența unui client român, nici cu simplul fapt că o firmă străină desfășoară anumite operațiuni în România.

Când este o companie rezidentă fiscal în România?

Codul fiscal include în categoria rezidenților, în primul rând, persoanele juridice române, adică societățile înființate și care funcționează potrivit legislației române.

Art. 7 pct. 37 din Codul fiscal include însă și alte situații. Poate fi rezidentă fiscal în România și o persoană juridică străină care are aici locul conducerii efective, precum și o persoană juridică înființată potrivit legislației europene care are sediul social în România.

Așadar, țara în care compania a fost înmatriculată nu este întotdeauna singurul element care contează.

O firmă înființată în străinătate poate deveni rezidentă în România?

Da. Codul fiscal prevede expres această posibilitate dacă locul conducerii efective al persoanei juridice străine se află în România.

Pe scurt, art. 7 pct. 18 din Codul fiscal se referă la locul în care sunt desfășurate operațiuni economice reale și unde este exercitată, în condițiile legii, conducerea companiei. Pot conta deciziile economico-strategice luate în România și rezidența directorilor executivi sau a membrilor consiliului de administrație.

Regulile privind locul conducerii efective necesită a fi analizate separat, deoarece sunt mai detaliate decât simpla diferență dintre rezident și nerezident.

Ce se impozitează în România la o companie rezidentă?

Pentru persoanele juridice române și pentru persoanele juridice străine rezidente în România potrivit locului conducerii efective, art. 14 lit. a) din Codul fiscal stabilește regula generală: impozitul pe profit se aplică profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate.

De exemplu, o societate românească poate obține venituri din contracte încheiate în România, dar și din activități sau investiții din alte state. Faptul că un venit provine din străinătate nu îl scoate automat din calculul fiscal românesc.

Pentru veniturile impozitate și în alt stat pot deveni relevante convențiile de evitare a dublei impuneri și mecanismele de credit fiscal sau de scutire prevăzute de Codul fiscal.

Ce se întâmplă dacă firma este nerezidentă?

Nerezidența nu înseamnă că firma nu poate datora niciodată impozite în România.

O persoană juridică străină care desfășoară activitate printr-un sediu permanent în România intră sub regulile impozitului pe profit pentru profitul atribuibil acelui sediu permanent, conform art. 13 și 14 din Codul fiscal.

Există și alte situații în care o companie străină poate obține venituri impozabile din România. Art. 12 și Titlul VI din Codul fiscal menționează, în funcție de condițiile concrete, venituri precum dividende, dobânzi, redevențe, comisioane, servicii de management sau consultanță și anumite venituri legate de proprietăți ori participații din România.

Tratamentul nu este identic pentru toate aceste venituri. Unele pot intra sub regulile impozitului pe profit, iar pentru altele poate funcționa mecanismul impozitului pe veniturile nerezidenților.

Sediul permanent înseamnă că firma devine rezidentă?

Nu. Sediul permanent și rezidența fiscală sunt două noțiuni diferite.

Art. 8 din Codul fiscal definește sediul permanent, în esență, ca un loc prin care un nerezident își desfășoară integral sau parțial activitatea în România. Firma poate rămâne nerezidentă, dar România impozitează profitul atribuibil activității desfășurate prin acel sediu.

În schimb, dacă persoana juridică străină devine rezidentă în România potrivit locului conducerii efective, sfera impozitării este mai largă: art. 14 lit. a) din Codul fiscal se referă la profitul impozabil din orice sursă.

Diferența este importantă. Un sediu permanent atrage impozitarea unei părți a activității nerezidentului. Rezidența fiscală poate atrage impozitarea profitului mondial al companiei.

Ce se întâmplă dacă două state consideră aceeași companie rezidentă?

Trebuie verificată convenția de evitare a dublei impuneri dintre România și celălalt stat.

Art. 8^1 alin. (1) din Codul fiscal prevede expres că, dacă o persoană juridică străină este considerată rezidentă atât în România, cât și într-un stat cu care există o convenție aplicabilă, rezidența se stabilește potrivit prevederilor acelei convenții.

De aceea, o situație de dublă rezidență nu poate fi rezolvată numai prin citirea Codului fiscal român.

Ce verifici când o companie are activități în mai multe state?

  • statul în care societatea este înființată și unde are sediul;
  • locul din care sunt luate efectiv deciziile importante ale companiei;
  • existența unui sediu permanent sau a altor activități desfășurate în România;
  • convenția de evitare a dublei impuneri aplicabilă, dacă sunt implicate două state.

Pentru companii, diferența dintre rezident și nerezident este o chetiune importantă. Ea poate decide dacă România impozitează profitul mondial al societății sau numai anumite venituri și activități care au legătură cu România.

Vezi toate materialele