O companie înființată în străinătate poate ajunge să fie considerată rezidentă fiscal în România dacă locul conducerii sale efective este aici. Nu este suficientă simpla existență a unui administrator român sau faptul că societatea are clienți în România: Codul fiscal cere existența unor operațiuni reale și de substanță și analizează unde este condusă efectiv compania.
Consecința este importantă. O persoană juridică străină devenită rezidentă potrivit locului conducerii efective intră sub regulile românești de impozit pe profit pentru profitul impozabil obținut atât din România, cât și din străinătate.
Ce înseamnă „locul conducerii efective”?
Art. 7 pct. 18 din Codul fiscal îl definește prin raportare la realitatea economică și la locul în care se iau deciziile de conducere.
Pentru ca locul conducerii efective să fie în România, persoana juridică străină trebuie să realizeze operațiuni care corespund unor scopuri economice reale și de substanță și să fie îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:
- deciziile economico-strategice necesare conducerii activității în ansamblu sunt luate în România de directorii executivi sau membrii consiliului de administrație;
- cel puțin 50% dintre directorii executivi sau membrii consiliului de administrație sunt rezidenți.
Textul folosește formularea „dacă nu se demonstrează altfel”. Asta înseamnă că trebuie analizată situația reală a companiei.
Este suficient ca administratorul să locuiască în România?
Nu neapărat.
Dacă societatea are un singur administrator rezident în România, poate deveni relevant criteriul procentual din art. 7 pct. 18 lit. b) din Codul fiscal, dar trebuie analizată în continuare situația în ansamblu.
La fel, faptul că un director lucrează de la distanță din România nu înseamnă automat că întreaga companie este condusă de aici.
Întrebarea relevantă este unde se iau efectiv deciziile care privesc compania în ansamblu: strategia, finanțarea, investițiile, contractele importante sau alte decizii economico-strategice.
Un exemplu simplu.
Presupunem că o societate este înregistrată într-un alt stat, dar administratorii săi locuiesc în România. Ședințele de conducere au loc aici, iar deciziile privind bugetele, investițiile, contractele importante și direcția generală a companiei sunt luate din România. În plus, societatea desfășoară operațiuni economice reale.
Într-o asemenea situație poate apărea problema stabilirii locului conducerii efective în România.
Dacă, în schimb, directorii rezidenți în România execută doar instrucțiuni venite din străinătate, iar deciziile strategice sunt luate efectiv în alt stat, analiza poate conduce la un rezultat diferit.
Cine stabilește dacă firma devine rezidentă fiscal în România?
Rezidența nu rezultă doar dintr-o declarație informală a societății. Art. 8^1 din Codul fiscal prevede o procedură specifică.
Persoana juridică străină trebuie să depună chestionarul privind stabilirea rezidenței fiscale și documentele cerute de lege. Printre acestea se află actele privind decizia de stabilire a conducerii în România, actul constitutiv, extrasul din registrul societăților din statul de origine, documentul privind spațiul din România și contractele directorilor sau membrilor consiliului.
Organul fiscal central analizează documentația și notifică societatea dacă își păstrează rezidența în statul străin sau devine persoană juridică străină rezidentă în România.
Ce se schimbă dacă firma este declarată rezidentă?
Efectele nu sunt doar administrative.
Potrivit art. 8^1 alin. (4), compania trebuie, între altele:
- să se înregistreze la organul fiscal în termen de 30 de zile de la notificarea privind rezidența;
- să păstreze în România evidența contabilă și procesele-verbale relevante;
- să întocmească situațiile financiare potrivit legislației contabile românești și să se înregistreze ca plătitor de impozit pe profit.
Societatea trebuie, de asemenea, să își mențină rezidența în România cel puțin un an fiscal.
Cum este impozitat profitul după schimbarea rezidenței?
Art. 13 din Codul fiscal include persoanele juridice străine rezidente potrivit locului conducerii efective printre contribuabilii obligați la plata impozitului pe profit.
Art. 14 din Codul fiscal merge mai departe: impozitul pe profit se aplică profitului impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și din străinătate.
Aceasta este diferența importantă față de un simplu sediu permanent. În cazul sediului permanent, România impozitează profitul atribuibil activității desfășurate prin acel sediu. În cazul rezidenței fiscale, sfera este mai largă.
Ce se întâmplă dacă și statul de origine consideră firma rezidentă?
Atunci trebuie verificată convenția de evitare a dublei impuneri dintre România și statul respectiv.
Art. 8^1 alin. (1) din Codul fiscal spune expres că, dacă persoana juridică este considerată rezidentă în ambele state și există o convenție aplicabilă, rezidența se stabilește potrivit acelei convenții.
Așadar, regulile interne din Codul fiscal nu rezolvă orice situație de dublă rezidență.
Ce ar trebui să verifice o companie străină condusă din România?
- unde sunt luate efectiv deciziile strategice;
- unde se află directorii și cum funcționează în realitate conducerea;
- ce activitate și ce substanță economică există în fiecare stat;
- dacă există o convenție de evitare a dublei impuneri care poate schimba rezultatul.
Locul conducerii efective poate transforma o companie străină într-un contribuabil rezident în România, cu obligații fiscale și contabile mult mai largi. Pentru firmele conduse de administratori aflați în mai multe state, analiza trebuie făcută după realitatea economică, nu doar după țara care apare în certificatul de înregistrare.
