Dacă o firmă plătitoare de impozit pe profit cesionează o creanță și înregistrează o pierdere, Codul fiscal nu permite, ca regulă, deducerea integrală a acesteia. Potrivit art. 25 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pierderea netă este deductibilă în limita a 30% din valoarea sa.
Asta înseamnă că diferența dintre valoarea creanței și suma obținută prin cesiune nu reduce integral rezultatul fiscal al firmei.
Cum se calculează limita de 30%
Pentru creditorul care cesionează creanța, pierderea netă se determină ca diferență între prețul de cesiune și valoarea creanței cesionate.
Să presupunem că firma are o creanță de 100.000 lei și o cesionează pentru 60.000 lei. Pierderea rezultată este de 40.000 lei.
Din această sumă:
- 12.000 lei, adică 30% din pierdere, reprezintă partea deductibilă;
- restul de 28.000 lei nu este deductibil potrivit regulii de la art. 25 alin. (10).
Exemplul este unul simplificat și urmărește doar prezentarea mecanismului. Valorile folosite efectiv trebuie să rezulte din documentele și evidențele operațiunii.
Ce se întâmplă dacă firma a cumpărat creanța și apoi o vinde mai departe
Codul fiscal reglementează expres și situația cesionarului care cesionează ulterior creanța.
În acest caz, pierderea netă se determină prin raportare la prețul noii cesiuni și costul de achiziție al creanței. Cu alte cuvinte, calculul nu se face prin raportare la valoarea creanței existente la creditorul inițial, ci la suma plătită de cesionar pentru dobândirea ei.
Și pentru această pierdere se aplică, în principiu, limita de deductibilitate de 30%.
Regula se aplică firmelor plătitoare de impozit pe profit
Art. 25 se află în Titlul II al Codului fiscal, care reglementează impozitul pe profit. Limitarea de 30% privește, așadar, determinarea rezultatului fiscal al contribuabililor care aplică acest sistem de impozitare.
Pentru o microîntreprindere aflată în sistemul de impozitare pe venit, impozitul nu se determină prin scăderea acestei pierderi din profitul impozabil. Regimul fiscal este diferit și este reglementat separat de Titlul III al Codului fiscal.
Cesiunea creanței nu este același lucru cu scoaterea ei din evidență
Cele două operațiuni au reguli fiscale diferite.
Art. 25 alin. (10) privește pierderea produsă atunci când creanța este cesionată unui terț. În schimb, art. 25 alin. (4) lit. h) reglementează separat pierderile rezultate din scoaterea creanțelor din evidență și stabilește situațiile în care acestea pot avea un tratament fiscal favorabil.
De aceea, o creanță vândută sub valoarea ei nu trebuie tratată fiscal ca o creanță pur și simplu eliminată din contabilitate.
Există excepții de la limita de 30%?
Da. Art. 25 alin. (11) din Codul fiscal prevede că limitarea nu se aplică cesiunilor de titluri de stat, obligațiuni și altor instrumente de datorie care conferă deținătorului dreptul contractual de a încasa numerar. Cheltuielile rezultate din cesiunea acestor instrumente sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal.
Codul fiscal conține și reguli speciale pentru instituțiile de credit, în anumite situații privind creanțele acoperite cu ajustări pentru pierderi așteptate sau scoase anterior în afara bilanțului. Pentru celelalte firme, regula de bază rămâne plafonul de 30% prevăzut de art. 25 alin. (10).
