Administratorul unui SRL poate răspunde personal pentru prejudiciile pe care le produce societății prin încălcarea obligațiilor sale. Legea nr. 31/1990 stabilește obligații concrete pentru administratori, iar atunci când încălcarea acestora produce o pagubă societății, adunarea asociaților poate decide urmărirea administratorului și recuperarea prejudiciului.
Când poate răspunde administratorul față de SRL?
Răspunderea administratorului poate interveni atunci când prejudiciul este legat de încălcarea obligațiilor pe care acesta le avea față de societate.
Art. 72 din Legea nr. 31/1990 prevede că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt guvernate atât de regulile generale ale mandatului, cât și de dispozițiile speciale ale Legii societăților. Codul civil cere, la rândul său, mandatarului să își execute mandatul cu diligență și să respecte limitele în care a fost împuternicit.
Așadar, analiza nu pornește de la următoarea întebare: administratorul și-a încălcat obligațiile, iar această conduită a produs un prejudiciu societății?
O investiție care nu a avut rezultatul comercial așteptat nu înseamnă automat răspunderea administratorului. Situația este diferită dacă, de exemplu, acesta a ignorat limitele mandatului, a încălcat o hotărâre a asociaților sau a administrat patrimoniul firmei contrar obligațiilor legale.
Pentru ce obligații răspunde administratorul?
Legea nr. 31/1990 indică mai multe situații în care administratorii răspund față de societate.
Art. 73 se referă, printre altele, la realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, existența și corecta ținere a registrelor cerute de lege și executarea exactă a hotărârilor adunării generale.
Administratorii răspund și pentru îndeplinirea obligațiilor impuse de lege și de actul constitutiv.
Pentru un SRL, actul constitutiv merită verificat înainte de orice analiză a răspunderii. Poate conține limite privind reprezentarea, operațiunile pe care administratorul le poate încheia sau situațiile în care este necesară aprobarea asociaților.
Dacă administratorul a încheiat o tranzacție păguboasă, trebuie să plătească prejudiciul?
Nu orice pierdere economică înseamnă automat că administratorul trebuie să despăgubească societatea.
Administrarea unei afaceri presupune și asumarea unor riscuri. Unele contracte pot deveni neprofitabile, un client poate să nu mai plătească sau o investiție poate avea rezultate sub așteptări.
Pentru a discuta despre răspunderea administratorului trebuie analizată conduita sa, nu doar rezultatul final al operațiunii.
Devine relevant, de exemplu, dacă administratorul a depășit limitele mandatului, nu a respectat instrucțiunile societății, a folosit resursele firmei în interes propriu sau nu și-a îndeplinit obligațiile cu diligența cerută de raportul de mandat.
Societatea trebuie să poată identifica atât paguba suferită, cât și legătura dintre aceasta și conduita imputată administratorului.
Cine decide dacă SRL-ul solicită repararea prejudiciului?
Într-un SRL, decizia aparține adunării generale a asociaților. Art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 prevede expres că adunarea generală decide urmărirea administratorilor pentru daunele pricinuite societății.
Tot adunarea generală desemnează persoana care va exercita această acțiune.
Regula este importantă atunci când administratorul este chiar persoana care reprezintă în mod normal firma. Dacă societatea formulează pretenții împotriva propriului administrator, trebuie stabilit cine va acționa în numele său în această procedură.
Administratorul poate răspunde împreună cu alți administratori?
Da, legea prevede inclusiv situații de răspundere solidară.
Art. 73 stabilește răspunderea solidară a administratorilor față de societate pentru anumite obligații expres prevăzute de lege.
La SRL-urile cu mai mulți administratori trebuie însă analizat concret cum erau împărțite atribuțiile și cine a participat la operațiunea care a produs prejudiciul.
Faptul că firma are trei administratori nu înseamnă automat că fiecare dintre aceștia răspunde pentru orice decizie luată în societate.
Ce trebuie să verifice asociații înainte să ceară despăgubiri?
Înainte de a decide urmărirea administratorului, este util să clarifici:
- ce obligație legală, contractuală sau prevăzută în actul constitutiv a fost încălcată;
- ce prejudiciu concret a suferit societatea;
- ce documente arată legătura dintre conduita administratorului și paguba produsă;
- cine va reprezenta societatea în demersul pentru recuperarea prejudiciului.
Răspunderea administratorului nu este o consecință automată a faptului că firma a înregistrat o pierdere. Devine însă o problemă reală atunci când patrimoniul societății este prejudiciat prin încălcarea obligațiilor de administrare.