Simpla mențiune din factur - „licență”, „asistență”, „consulting”, „fee” - nu este suficientă pentru a stabili tratamentul fiscal al plății. Pentru a vedea dacă este vorba despre o redevență sau prețul unui serviciu, trebuie să verifici ce primești efectiv în schimbul banilor: dreptul de a folosi un activ sau o informație protejată ori rezultatul unei activități prestate pentru tine.
Diferența devine foarte importantă la plățile către firme din străinătate, deoarece o redevență și un serviciu pot avea reguli diferite privind impozitarea în România și reținerea impozitului la sursă.
Ce este o redevență?
Redevența este, în esență, plata făcută în schimbul dreptului de a folosi anumite informații, lucrări sau bunuri prevăzute de Codul fiscal.
Art. 7 pct. 36 include, printre altele, plățile pentru folosirea:
- drepturilor de autor;
- brevetelor, licențelor, mărcilor, francizelor sau software-ului, în condițiile legii;
- know-how-ului;
- anumitor echipamente industriale, comerciale sau științifice.
Elementul care trebuie urmărit este dreptul pe care îl primești. Dacă o companie îți permite să folosești marca sa în schimbul unei plăți periodice, plata poate avea natura unei redevențe. Dacă achiziționezi însă integral dreptul de proprietate asupra unui drept dintre cele enumerate de Cod, art. 7 pct. 36 alin. (2) prevede că plata nu este considerată redevență.
Când plata reprezintă, în schimb, prețul unui serviciu?
Pentru un serviciu, prestatorul își folosește propriile cunoștințe pentru a executa o activitate pentru client. Clientul cumpără rezultatul muncii, nu dreptul de a exploata cunoștințele prestatorului.
Normele metodologice fac această diferență în cazul know-how-ului.
Dacă furnizorul îți transmite cunoștințele și experiența sa astfel încât tu să le poți utiliza ulterior în interes propriu, fără ca furnizorul să participe la aplicarea lor și fără să garanteze rezultatul, plata este tratată ca redevență.
Dacă, dimpotrivă, furnizorul își folosește cunoștințele pentru a executa el însuși o lucrare pentru tine, Normele spun expres că plata pentru acel contract de servicii nu constituie redevență.
Software-ul implică automat o redevență?
Nu. Faptul că plătești pentru software nu este suficient pentru calificarea plății ca redevență.
Codul fiscal exclude expres din noțiunea de redevență, printre altele, plățile pentru software destinat exclusiv operării acestuia, inclusiv pentru instalare, implementare, stocare, personalizare sau actualizare.
Normele metodologice arată că trebuie analizate drepturile transferate. Un drept limitat de copiere, necesar doar pentru utilizarea efectivă a programului, nu transformă plata în redevență. În schimb, acordarea unor drepturi de reproducere, distribuire sau modificare poate conduce la o altă calificare.
Așadar, diferența dintre cumpărarea dreptului de a folosi un program și cumpărarea dreptului de a exploata drepturile de autor asupra programului poate deveni fiscal relevantă.
De ce contează atât de mult când furnizorul este din străinătate?
Pentru că regulile privind veniturile obținute din România de nerezidenți nu sunt identice pentru redevențe și servicii.
Art. 223 din Codul fiscal consideră redevențele plătite de un rezident român unui nerezident venituri impozabile obținute din România. În cazul serviciilor obișnuite, textul include, ca regulă, serviciile prestate efectiv în România.
Există însă categorii cu reguli proprii. De exemplu, serviciile de management și consultanță primite de la un nerezident sunt reglementate distinct de art. 223 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal.
De aici apare riscul practic. O plată tratată ca fiind pentru un serviciu poate avea un tratament fiscal diferit de cel aplicat inițial dacă remunerează în realitate folosirea unui drept.
Dacă beneficiarul este nerezident, trebuie verificată și convenția de evitare a dublei impuneri dintre România și statul său de rezidență. Codul fiscal dă prioritate tratatului atunci când acesta conține o regulă diferită, iar pentru aplicarea convenției devine relevant certificatul de rezidență fiscală.
Ce faci dacă același contract reglementează și redevența și plata unor servicii?
În relația cu nerezidenții, Normele metodologice prevăd că diferitele componente ale contractului trebuie, ca regulă, separate și tratate fiscal potrivit naturii lor.
De exemplu, un contract poate include atât dreptul de folosire a unei tehnologii, cât și servicii de implementare.
Suma trebuie împărțită potrivit condițiilor contractuale sau pe baza unei repartizări rezonabile. Există însă și o regulă pentru situația în care una dintre componente reprezintă în mod evident scopul principal al contractului, iar cealaltă este doar auxiliară: tratamentul componentei principale poate fi aplicat întregii plăți.
Ce treuie verifici înainte să faci plata?
- Ce drept primești concret și ce poți face cu el după încheierea contractului?
- Furnizorul îți transmite cunoștințe pe care le vei utiliza tu sau le folosește el pentru a presta serviciul?
- Contractul combină licențe, know-how și servicii care trebuie analizate separat?
- Dacă furnizorul este nerezident, ce prevede convenția fiscală și există certificat de rezidență fiscală?
Denumirea contractului sau a facturii este doar punctul de plecare. Pentru calificarea fiscală contează conținutul real al drepturilor și obligațiilor asumate de părți.
