Leasingul financiar și leasingul operațional permit firmei să folosească un bun fără să îl cumpere integral de la început, dar tratamentul fiscal nu este același. Diferența principală este cine este considerat proprietar din punct de vedere fiscal, cine amortizează bunul și ce cheltuieli sunt luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal.
Regulile de bază sunt prevăzute de art. 7 și art. 29 din Codul fiscal.
Ce este leasingul financiar?
În leasingul financiar, utilizatorul este tratat fiscal ca proprietar al bunului. Asta nu înseamnă neapărat că firma este deja proprietarul juridic al mașinii, utilajului sau echipamentului, ci că, pentru aplicarea regulilor fiscale, bunul este tratat diferit față de leasingul operațional.
Codul fiscal stabilește mai multe situații în care un contract este considerat leasing financiar. Este suficient să fie îndeplinită cel puțin una dintre condițiile prevăzute la art. 7 pct. 7.
Printre acestea se numără transferarea către utilizator a riscurilor și beneficiilor dreptului de proprietate, existența unei clauze prin care proprietatea se transferă la expirarea contractului sau anumite situații legate de durata contractului și valoarea ratelor.
Cu alte cuvinte, denumirea comercială a ofertei sau a contractului încheiat nu este singurul element relevant. Încadrarea fiscală se face în funcție de condițiile legale și de clauzele contractului.
Cum este tratat fiscal leasingul financiar?
Regula esențială este că utilizatorul amortizează bunul și deduce dobânda, în condițiile Codului fiscal.
Art. 29 alin. (1) stabilește că utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar. Potrivit alin. (2), tot utilizatorul efectuează amortizarea bunului, iar alin. (3) prevede că acesta deduce dobânda aferentă leasingului financiar.
Asta explică o confuzie destul de frecventă: rata plătită finanțatorului nu este tratată fiscal, pur și simplu, ca o chirie deductibilă în integralitatea sa.
Mecanismul urmărește separat amortizarea bunului și dobânda.
Ce este leasingul operațional?
În leasingul operațional, locatorul este considerat proprietar din punct de vedere fiscal.
Definiția din art. 7 pct. 8 trebuie citită împreună cu regulile privind leasingul financiar. În esență, leasingul operațional este contractul prin care se transferă locatarului riscurile și beneficiile dreptului de proprietate, mai puțin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală, și care nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute pentru leasingul financiar la art. 7 pct. 7 lit. b)-e).
Normele metodologice precizează că încadrarea se face ținând cont atât de definițiile din Codul fiscal, cât și de clauzele efective ale contractului.
De aceea, două contracte prin care o firmă primește dreptul de a utiliza bunuri asemănătoare pot avea un tratament fiscal diferit dacă structura lor contractuală este diferită.
Cum este tratat fiscal leasingul operațional?
În leasingul operațional, bunul este amortizat fiscal de locator, nu de firma care îl utilizează.
Pentru locatar, art. 29 alin. (3) stabilește că se deduce chiria, adică rata de leasing, potrivit regulilor Titlului II din Codul fiscal.
Diferența față de leasingul financiar devine astfel mai ușor de văzut:
- în leasingul financiar, utilizatorul amortizează bunul și tratează separat dobânda;
- în leasingul operațional, locatorul amortizează bunul, iar locatarul înregistrează chiria sau rata de leasing potrivit regulilor fiscale aplicabile.
Aceasta este diferența esențială. Nu înseamnă că una dintre variante este în mod automat mai avantajoasă decât cealaltă.
Leasingul financiar înseamnă automat că firma va cumpăra bunul?
Nu. Clasificarea fiscală nu depinde exclusiv de faptul că utilizatorul devine sau nu proprietar la final.
Codul fiscal folosește mai multe criterii alternative pentru leasingul financiar. De exemplu, poate conta transferul riscurilor și beneficiilor, durata leasingului sau raportul dintre valoarea ratelor și valoarea bunului.
Tocmai de aceea, analiza unui contract nu ar trebui redusă la întrebarea „rămâne sau nu bunul firmei la final?”.
Ce se întâmplă cu TVA?
Regulile privind impozitul pe profit și cele privind TVA trebuie privite separat.
În materia TVA, transmiterea folosinței bunului prin leasing este tratată, ca regulă, ca o prestare de servicii. Normele Codului fiscal prevăd separat și efectele transferului dreptului de proprietate asupra bunului la finalul perioadei de leasing.
Așadar, faptul că un contract este leasing financiar sau operațional nu înseamnă că toate consecințele fiscale pot fi stabilite doar prin regulile de la art. 29.
Ce trebuie să reții când compari cele două forme de leasing?
Diferența fiscală de bază ține de cine amortizează bunul și ce cheltuială este recunoscută utilizatorului. La leasingul financiar, utilizatorul este tratat fiscal ca proprietar, amortizează bunul și deduce dobânda în condițiile legii. La leasingul operațional, locatorul amortizează bunul, iar locatarul deduce chiria sau rata de leasing.
Dacă firma ta analizează un contract de leasing și ai nevoie de verificarea tratamentului contabil sau fiscal aplicabil, poți solicita prin Contopia oferte de la experți contabili sau fiscali.
