Când o firmă se finanțează prin împrumuturi, limitarea fiscală nu privește doar dobânda menționată în contract. Codul fiscal include în costurile îndatorării și alte cheltuieli legate economic de finanțare, de la costul financiar al leasingului până la anumite comisioane, diferențe de curs sau costuri de garantare.
Regulile sunt prevăzute de art. 40^1 și art. 40^2 din Codul fiscal și se aplică la calculul impozitului pe profit. Primul pas este să identifici corect toate costurile finanțării. Abia după aceea se stabilește ce parte poate fi dedusă fiscal.
Ce sunt costurile îndatorării?
Art. 40^1 pct. 1 din Codul fiscal definește această noțiune mult mai larg decât simpla dobândă bancară. Sunt incluse dobânzile aferente tuturor formelor de datorii, dar și alte costuri echivalente economic dobânzilor sau suportate în legătură cu obținerea finanțării.
Analiza nu trebuie făcută doar după denumirea folosită în contract sau în contabilitate.
Codul fiscal enumeră mai multe exemple, fără ca lista să fie limitativă:
- costul de finanțare aferent leasingului financiar;
- comisioanele de garantare, de intermediere și alte costuri similare ale împrumutului;
- dobânda capitalizată în valoarea contabilă a unui activ sau amortizarea acesteia;
- anumite diferențe de curs valutar și costuri ale instrumentelor financiare legate de finanțare.
În aceeași categorie pot intra și mecanisme mai sofisticate, precum dobânzile imputate pentru anumite obligațiuni, plățile din împrumuturi cu participare la profit sau dobânzile noționale aferente unor instrumente derivate.
Orice diferență de curs valutar intră în această regulă?
Nu. Codul fiscal nu prevede că toate diferențele de curs ale firmei reprezintă costuri ale îndatorării.
Art. 40^1 pct. 1 din Codul fiscal se referă la anumite câștiguri și pierderi din diferențe de curs aferente împrumuturilor și instrumentelor legate de obținerea finanțări
Trebuie verificată legătura concretă dintre diferența de curs și finanțarea obținută.
Ce sunt costurile excedentare ale îndatorării?
Art. 40^1 pct. 2 din Codul fiscal definește costurile excedentare ale îndatorării ca fiind diferența dintre costurile îndatorării suportate de firmă și veniturile din dobânzi sau alte venituri echivalente economic dobânzilor primite de firmă.
Să presupunem că o societate are într-o perioadă costuri ale îndatorării de 1.200.000 de lei și venituri din dobânzi de 200.000 de lei. Costurile excedentare ale îndatorării sunt de 1.000.000 de lei.
Care este limita de deductibilitate?
Art. 40^2 alin. (4) din Codul fiscal stabilește, ca regulă, un plafon deductibil reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 de euro pentru costurile excedentare ale îndatorării.
Pentru anumite tranzacții sau operațiuni cu persoane afiliate, textul instituie separat un plafon de 500.000 de euro. În același timp, costurile totale excedentare rezultate atât din operațiuni cu persoane afiliate, cât și cu persoane neafiliate, care pot beneficia de plafon, nu pot depăși echivalentul a 1.000.000 de euro.
Regulile pentru finanțările între persoane afiliate trebuie analizate însă cu atenție. Plafonul de 500.000 de euro nu se aplică automat oricărui împrumut primit de la o societate din grup.
Ce se întâmplă cu suma care depășește plafonul?
Partea care depășește plafonul nu devine automat nedeductibilă în întregime. Potrivit art. 40^2 alin. (1) din Codul fiscal, diferența dintre costurile excedentare și plafonul deductibil este supusă unei limite de 30% din baza de calcul fiscală stabilită de alin. (2).
Dacă baza de calcul este negativă sau egală cu zero, art. 40^2 alin. (3) din Codul fiscal prevede că partea care depășește plafonul nu poate fi dedusă în perioada respectivă.
Costurile care nu pot fi deduse se reportează în anii fiscali următori, în condițiile art. 40^2 alin. (7) din Codul fiscal.
Înseamnă că toate firmele cu credite sunt afectate?
Nu. Simplul fapt că firma plătește dobânzi nu înseamnă automat că va avea o cheltuială nedeductibilă.
Mai întâi se identifică toate costurile îndatorării și veniturile relevante. Apoi se calculează costul excedentar și se verifică plafonul, limita de 30% și eventualele excepții prevăzute de Codul fiscal.
Există inclusiv situații în care limitarea nu se aplică. De exemplu, art. 40^2 alin. (5) din Codul fiscal prevede o regulă distinctă pentru entitatea independentă care îndeplinește condițiile din text.
Ce trebuie să verifici concret?
Când firma a accesat credite, leasing financiar sau alte forme de finanțare, analiza ar trebui să pornească de la costurile reale ale finanțării.
Urmărește în special:
- dobânzile și celelalte costuri asociate fiecărei finanțări;
- comisioanele, garanțiile și eventualele diferențe de curs legate de împrumut;
- veniturile din dobânzi care reduc costurile excedentare;
- dacă finanțatorul este persoană afiliată și dacă se aplică o regulă specială.
Dacă ai nevoie de verificarea tratamentului fiscal aplicabil finanțărilor firmei tale, poți solicita prin Contopia oferte de la experți contabili și fiscali.
